Cine ma cunoaste stie ca nu scriu… sau o fac foarte rar.
Prefer sa ma vad cu oamenii, sa discut cu ei, sa schimbam opinii si, in esenta, sa comunic activ.
Acum insa, vazand si auzind ce s-a intamplat in ultimele zile, am decis sa scriu.
Acum 26 de ani s-au umplut cimitirele de cei care au crezut ca-i pot salva pe altii. Cei salvati atunci si copiii lor au murit vineri seara in colectiv.
Altii se zbat intre viata si moarte, altii lupta pentru viata unor tineri si altii se pregatesc sa-si ingroape mortii; autoritatile si mass-media cauta vinovatii.
TOTI SUNTEM VINOVATI.
Coincidenta sau nu, cu cateva zile in urma s-a anuntat ca Iliescu e acuzat de crime contra umanitatii.
Mai asteptam 26 de ani sa judecam “dosarul” colectiv?
Infractiunea de care se face vinovat poporul roman este o infractiune continuata timp de 26 de ani. Calificata, caci intreaga populatie a Romaniei a participat la ea, public. Si aceasta infractiune ne face complici la ceea ce s-a intamplat in colectiv vineri seara. Din pacate.
Exista vreun cetatean in tara asta care intotdeauna si-a luat tot restul de la casa atunci cand a cumparat ceva? Asta nu se cheama tot “spaga”?
Exista vreun cetatean care, atunci cand a vazut sau a simtit ca i se face o nedreptate sa “omita” sa ia atitudine spunandu-si “lasa asa… ce sa ma mai enervez”?
Exista vreun cetatean care a refuzat sa se mai implice prin vot, plangeri sau actiuni in justitie sau prin alte mijloace doar pentru ca s-a hotarat ca “oricum nu conteaza”?
Toti cei care raspund “da” la vreuna din intrebarile de mai sus sau la altele similare ar trebui sa ne incolonam si sa ne predam dandu-ne singuri sentinta de complicitate la ce s-a intamplat vineri seara in colectiv.
Tara si institutiile nu sunt “las’ ca merge si asa”. Tara si institutiile sunt formate din oameni… salvati la Revolutie de mult mai multi Adrian Rugina si Claudiu Petre.
Cum ne uitam in ochii celor ce i-au pierdut atunci sau ai celor ce-si plang mortii azi? Ce le putem spune?
Ca l-am daramat pe Ponta? Ca Iliescu va fi condamnat? Ca aratam cu degetul spre doctorii care au ales sa ramana? Sau poate ca numaram minutele pana vine sau nu SMURD-ul?
V-ati gandit vreodata cate minute au numarat parintii celor ce au murit acum 26 de ani?
V-ati intrebat ce au simtit cand si de cate ori l-au vazut pe Iliescu sau pe altii la TV?
Cum ar fi ca peste inca 26 de ani, cei salvati vineri sa-si ingroape copiii?
Ni s-a mai dat o sansa. Cei salvati vineri isi pot alege acum viitorul si noi alaturi de ei.
Se spune ca cea mai mare prostie este sa faci acelasi lucru si sa te astepti la rezultate diferite.
S-o facem deci altfel si prin asta sa schimbam cu adevarat ceva. Ceva care sa conteze chiar si pentru cei ce azi isi plang mortii simtind ca nu mai conteaza nimic…